Asa a inceput povestea

Am foarte mult de scris, la 65 de ani am adunat povesti cat pentru 10 romane. Va intrebati pentru cine ma apuc de scris la varsta asta cand sunt tineri care scriu, care se pricep la scris, da, aveti dreptate, din cauza asta am tot amanat.
Am o datorie fata de nepoata mea Karla, dar si fata de multi altii care vor sa cunoasca povestea unei familii autentice banatene,

M-am nascut de Ziua Crucii 14 septembrie 1953 in orasul Jimbolia, regiunea Banat Romania din parinti care m-au dorit si asteptat - mama Emilia Gheorghevici nascuta Popi avea 33 de ani si tatal meu Nicolae Gheorghevici in varsta de 51 de ani. Cand mama mea a intrat in durerile de nastere, tata a pus pe Lola iapa alba la sareta(caruta cu doua roti) si a dus-o la spitalul din Jimbolia, sperand sa aiba o fata, lucru care asa s-a si intamplat, punandu-mi numele Ana ca pe bunica mea paterna, pe care mi-o amintesc cum statea dreapta in pat si citea dintr-o carte fara ochelari, cu toate ca era batrana, a murit in februarie 1957 sora mea avea 6 luni.

Familia tatalui meu era o familie de paori banateni, cu pamanturi roditoare, vie si o livada, proprietatea se intindea de la Comlosul Mare, Vijejdia, pana la Teremia. O familie de paori era o familie instarita, dar muncioare, fiecare membru al familiei avand atributii precise care nu puteau fi inculcate. Barbatii se ocupau cu animalele, utilajele agricole, cultivarea pamantului, cat si vanzarea produselor obtinute.  Femeile si fetele, incepand de la varsta de 12 ani primeau atributii, cele mici ajutor in bucatarie, la curatenie, la spalat rufele intregii familii. Fetele mai mari duceau prazul lucratorilor, dar si vase cu apa rece din fantana(carceag se chema vasul din lut in care se cara apa rec e) Tot femeile se ocupau si de pasarile din curte.
Bunica mea era o fata harnica,ne spunea ca unchiul ei(Albu seful familiei)trecea cu caruta printre rufele spalate si arata cu biciul - astea sunt spalate de Ana!!! Erau cele mai albe!!!

Aceasta este poza din anul 1906 când bunicul a plecat in Canada de la stanga este fratele tatalui Vasile, strabunica mea, tatal meu avea 4 ani, bunicul meu, bunica mea cele trei fete, cea mai mica era tusa Marta iar cel care nu se vede era fratele mai mare al tatalui meu.
Bunica mea a fost casatorita cu fiul morarului din Kikinda - Serbia(moara este functionala si azi) familia ei avand pamant cultivat cu grau, adesea foloseau moara aceasta si asa s-au hotarat sa o marite pe Ana cu Neda Georgevici, cu are a avut 6 copii , trei baieti si trei fete. Doua fete au murit de tinere fiind bolnave, ramanand in viata doar Marta casatorita Tantoi care are doar un fiu Nicolae.
Baietii cei mari impreuna cu tatl lor au plecat in Canada in 1906, iar tatal meu Nicolae avea doar 4 ani cand ei au plecat si nu s-au mai intors acasa. Bunica mea a trait 84 ani, a murit in februarie 1957.
Dupa cel de al doilea razboi montial 1945 in Romania s-au intaurat comunistii si odata cu ei tragedia familiei mele. Tatal meu a stat ascuns pentru ca vroiau sa-l deporteze in Baragan si a stat intr-o mlastina doua saptamani pana a reusit sa fuga langa Sibiu unde a avut un prieten din aramata si la tinut ascuns pana a trecut pericolul.
Comunistii au comfiscat totul - animale, pluguri, cositori, toata averea, a mai ramas casa in care locuiam si unde vroiau sa intre comunistii .
Dupa instalarea comunismului tatal meu ne povestea mereu despre Regele Mihai, cum l-au alungat din tara si vroiau sa-l termine la iesirea din tara, din intamplare tatal meu a auzit planul lor si impreuna cu imiegatul de la Gara au facut ca trenul sa nu se opreasca in Jimbolia si sa opreasca in Kikinda, asta l-a salvat pe Rege Mihai.
La noi in casa se sarbatorea 10 Mai si tatal  meu spera sa vina ziua in care Regele sa se intoarca acasa.
.